Tokarev

Postat in Reviewuri de - februarie 04, 2014
Tokarev

Tokarev mi-a atras atentia din greseala, in timp ce asteptam sa inceapa 47 Ronin. Cand eram mica imi cam placea chelia lui Nicholas Cage, iar in ultima vreme se bagase in proiecte dubioase, asa ca am avut senzatia ca Tokarev cam merita vazut.

M-am inarmat cu asteptari joase si rabdare si bine am facut. Tokarev nu e un film prost, iar la prima vedere pare un fel de Taken pentru saraci combinat cu The Expendables care are cascadorii cascadorilor in rolurile principale. Neavand asteptari prea mari, chestia asta a fost chiar amuzanta.

Nicholas Cage arata mai oribil ca oricand, cel putin podoaba lui capilara este fake si se vede de la un kilometru! In afara de asta, e la fel de simpatic ca intotdeauna, un pic de overacting, un pic de nerv italian – fix cum il stiam.

In rolul lui Paul Maguire, Cage are niste accesorii dragute. Chelia, parul vopsit aiurea, burtica si gusa. Pe langa ele, Aubrey Peeples (in rolul lui Caitlin, fiica destul de cuminte-destul de rebela) si Rachel Nichols (in rolul Vanessei, sotia devotata si mama vitrega a lui Caitlin). Ambele actrite sunt simpatice, se descurca onorabil in rolurile lor si nu prea as avea ce sa le reprosez.

Pe langa Paul l-am remarcat pe un Peter Stormare in rol de mafiot irlandez si trebuie sa recunosc ca atunci cand a aparut pe ecran mi-am amintit exact de ce voiam sa vad filmul. Stormare, am mai spus-o si o s-o mai spun, este un actor utilizat prea putin pentru capacitatile sale. De data asta, batranul m-a cucerit cu accentul sau irlandez – foarte prost, trebuie sa recunosc, dar atat de simpatic, incat… Oh, you just have to hear it!

Danny Glover face ce stie el mai bine – e un politist cu suflet, dar se vede ca a imbatranit, ii lipseste energia si sclipirea din ochi. Ma asteptam sa spuna la un moment dat  “I’m too old for this shit“, ca sa fie treaba treaba. Dar n-a zis, teapa mea.

Simpatic a fost si Pasha D. Lychnikoff in rolul lui Chernov, mafiotul rus local. Mai mult decat simpatic a fost si Max Ryan in rolul lui Kane, unul din acolitii lui Paul Maguire, iar Michael McGrady si-a facut datoria in rolul celuilalt colaborator al lui Maguire.

Filmul a fost chiar suportabil, caci pana la final m-am uitat doar de vreo 2 ori la ceas. A fost evidenta atat lipsa de experienta a regizorului (Paco Cabezas anyone?), iar scenariul n-a fost nici cel mai bine pus la punct, nici cel mai original, nici cel mai inedit (Jim Agnew si Sean Keller s-au ocupat de cuvinte). Actorii sunt dintre cei mai saraci (financiar vorbind), la limita intre “I’ll take whatever job they give me” si “n-am mai aparut pe ecran de atata timp, lumea crede ca am murit”. Ideea ar fi fost ok, titlul mi se pare ca starneste ceva valuri (cel putin in sala unde l-am vazut eu lumea se intreba ce-i ala Tokarev; noroc de film, ca ne-a lamurit in vreo 15 minute), dar echipa care a lucrat la film a fost cel mult mediocra si se vede in fiecare scena.

Bineinteles, mie imi place sa fiu chinuita, asa ca l-as mai vedea o data.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu