Transcendence

Postat in Reviewuri de - aprilie 28, 2014
Transcendence

De obicei nu ma entuziasmez prea tare cand vad un trailer nou, mai ales daca filmul respectiv mi-l promite si pe Johnny Depp la pachet, dar Transcendence a reusit sa ma faca nerabdatoare in legatura cu subiectul din film. Bineinteles, ideea principala se leaga de inteligenta artificiala, constiinta atotputernica si alte probleme de etica, destul de bine acoperite de film, dar care esueaza in a aduce plus valoare peliculei.

Johnny Depp a reusit sa faca din Will Caster primul rol al sau din ultimii ani care sa ma multumeasca. Nu spun ca a fost grozav, nu spun ca a fost captivant, spun doar ca prezenta lui, felul in care si-a jucat rolul – au fost suficiente pentru un rol destul de morally ambiguous. Cred ca cel mai important factor al “jocului” sau a fost privirea usor ratacita, usor maniaca, care a completat foarte bine personajul, pentru ca tonul vocii sale a fost acelasi dintotdeauna, fara inflexiuni speciale sau abordari diferite.

Rebecca Hall o joaca pe sotia-aproape-la-fel-de-inteligenta a lui Will Caster, Evelyn, dar personajul este destul de agasant prin obsesivitatea pe care o impune celorlalti, in timp ce e cu totul si cu totul ignoranta la problemele pe care le naste.

Paul Bettany a primit greaua misiune de a juca intr-un film diferit fata de alegerile din ultimii ani, si nu pot spune cu tarie ca rolul lui Max Waters, prieten, confident, terorist, indragostit, este unul memorabil. Mai degraba devii usor agasat de aluziile la un triunghi amoros fara sanse de concretizare.

Morgan Freeman (in rolul lui Joseph Tagger) pare usor in plus in filmul acesta, si cred ca este un semn ca actorul nu mai reuseste sa “duca” roluri lungi, complexe, solicitante. Bine ca prezenta lui Kate Mara (Bree) este la fel de inutila si plictisitoare dupa cum o banuiam din trailer – macar raman cu satisfactia ca am avut dreptate. Cillian Murphy, insa, pare total nelalocul sau in Transcendence – are cateva replici, deloc memorabile, care nu ridica filmul cu absolut nimic.

Din pacate, vina cea mai mare a lui Transcendence este ca te lasa cu goluri. Filmul reuseste sa fie construit din bucatele foarte bune, fiecare la randul sau, dar rezultatul final nu pare un tot unitar. Cel mai mare esec al filmului mi se pare ca este faptul ca s-a bazat prea mult pe numele celebre din distributie, pe o cinematografie (de ce sa nu recunosc) extraordinara, pe o idee transpusa prea grabit, care a reusit sa pacaleasca audienta in a crede ca filmul are o oarecare profunzime care ii lipseste cu desavarsire. Transcendence reuseste sa atraga comparatii cu Her, un alt film aparut anul acesta care are ca piesa centrala un sistem de inteligenta artificiala, dar filmul lui Wally Pfister pare nelalocul sau in aceasta companie, dand impresia de megalomanie, pe cand filmul lui Spike Jonze e mult mai natural in desfasurare si sentimente.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu