Victor Frankenstein

Postat in Reviewuri de - noiembrie 29, 2015
Victor Frankenstein

Nu sunt mare fana a povestilor gotice, dar orice film care poarta numele lui James McAvoy in distributie imi atrage instant atentia, asa ca abia asteptam sa-l cunosc pe Victor Frankenstein.

Spus din perspectiva lui Igor, jucat de un Daniel Radcliffe care face tot posibilul sa se indeparteze de rolul din Harry Potter, filmul relateaza cu suspans si incantare suisurile si coborasurile unei prietenii macabre si intense.

Totul porneste de la un circ in care abuzul era cuvantul de ordine, si se termina cu o farama de speranta ciudata si neobosita.

Igor, initial fara identitate, e rezident permanent la un circ in care se facea tot posibilul sa se limiteze independenta celor ce lucrau acolo. Cu o minte sclipitoare si emotie suficienta, cocosatul circului (Radcliffe) atrage atentia ambitiosului Victor Frankenstein (McAvoy), el insusi in cautarea mantuirii nenaturale.

Prietenia celor doi este, in prima faza, o simbioza aroganta, care da cu tifla tuturor povestilor cu si despre clasa, educatie si, de ce nu, aspect fizic. Un geniu nebun, cu vise si mai nebunesti, un fost circar si un fost cocosat, binecuvantat cu o atentie si o capacitate de analiza extraordinare, isi unesc fortele pentru a construi o fiinta din nimic. Stiti si voi povestea lui Mary Shelley. Cu filmul asta, Igor si Victor intra in cercul intim al prieteniilor carismatice in care se afla si Sherlock Holmes cu al sau Watson, si capitanul Kirk impreuna cu Spock, si Don Quijote cu Sancho Pancha.

Filmul lui Paul McGuigan face tot posibilul ca Victor Frankenstein sa fie despre om si nu despre creatie. Echilibrul perfect dintre nebunia unui si caracterul rational al celui de-al doilea protagonist face ca filmul sa fie un mister si o rezolvare. Unde Frankenstein viseaza sa zboare, Igor e acolo sa-l aduca cu picioarele pe pamant. Si chiar si in urma unei tradari indirecte, Igor nu-si uita prietenul si lupta pana la capat pentru iertarea lui.

Cei doi actori functioneaza foarte bine impreuna, cu un McAvoy mai arogant ca niciodata, cu nebuniile sale atat de bine pictate pe chipul sau angelic, cu scene de lupta care ma fac sa-mi fie dor de Wanted, cu un Radcliffe care pare mai matur ca niciodata, intr-un rol, pare-mi-se, extrem de solicitant fizic (mai ales in prima parte a filmului), si toata legatura asta aproape intrinseca celor doua personaje face sa functioneze foarte bine latura umana exploatata de McGuigan.

Singura problema adevarata e romantarea exagerata a povestii, care o aduce pe Lorelei (Jessica Brown Findlay) in dreapta lui Igor, intr-o miscare dubioasa de a transforma filmul in ceva ce nu e. Noroc cu Andrew Scott, in rolul inspectorului Turpin, care aduce ceva mai mult suspans pe ecran.

N-am ce spune de rau de un film, care pare sa echilibreze o poveste perceputa un pic gresit de public, care se chinuie sa revina la inceputuri si care face din personajele sale oameni cu defecte si calitati.

Victor Frankenstein e filmat superb, de o fluiditate fascinanta, si Paul McGuigan reuseste sa ma captiveze prin individualismul peliculei sale. Fanii povestii lui Mary Shelley o sa fie multumiti, desi poate restul publicului nu o sa fie foarte emotionat de rezultatul final. Pentru mine e, cred, cea mai reusita ecranizare a lui Frankenstein.

Victor Frankenstein intra in cinematografe incepand cu 4 decembrie. Multumesc OdeonFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu