The Other Woman

Postat in Reviewuri de - iulie 09, 2014
The Other Woman

Din ce in ce mai des in ultima vreme observ ca mi-e tot mai dificil sa aleg un film care sa-mi placa. Hollywoodul nu binevoieste sa aleaga subiecte decente, iar transpunerea lor pe ecran e, de obicei, o reteta pentru dezastru.

Despre The Other Woman n-as sti ce sa va spun, pentru ca, dupa o prima vizionare de mila, de sila, concluzia pe care am tras-o este total neasteptata. Inca nu stiu daca imi place filmul sau daca il urasc cu foarte multa plictiseala (pentru ca de pasiune nici nu poate fi vorba in acest film).

Subiectul e unul trivial, daaaaaaaaar… Actorii se descurca neasteptat de bine. Filmul e, de multe ori, stupid, daaaaaaaaaaaar… In lipsa toilet humor-ului obisnuit in comediile din ultima perioada, partile prostesti ale filmului te fac sa zambesti. Sau poate asta era ideea, habar n-am.

Cameron Diaz dovedeste ca inca e o actrita, nu doar o tipa care a aratat odata bine. Carly, personajul pe care il interpreteaza, pare o tipa integra si cu picioarele pe pamant, foarte hotarata si cu o busola morala relativ bine pusa la punct. Din pacate, insa, replicile personajului strica tot farmecul sau, pentru ca par rupte dintr-un dialog de liceu.

Leslie Mann, in rolul sotiei inselate, si Kate Upton, in rolul celei de-a doua amante, sunt total pe langa subiect. Leslie Mann este exasperanta si nu reuseste sa duca la bun sfarsit un rol lipsit de complexitate. Cel putin pe mine a reusit sa ma irite in fiecare din scenele in care a aparut. Kate Upton, insa, ma face sa ma intreb de ce naiba s-o fi apucat si de actorie, cand nici macar treaba cu modellingul nu are (nu ma intelegeti gresit, genul ei de silueta nu e pe placul meu, dar eu vorbesc de mersul ei stramb si ciudat, care m-a enervat la maximum). Ma rog, pe Leslie Mann si Kate Upton le consider elemente de decor si atat.

Ce m-a uimit, insa, cu adevarat, au fost Nikolaj Coster-Waldau si Nicki Minaj. Nu, serios, oamenii astia doi au fost teribil de amuzanti. Nicki Minaj a fost un soc pentru mine, nici nu o observasem pe afis, si cand i-am auzit vocea am ridicat privirea brusc, sa ma delectez cu one of the biggest butts in the history. Si trebuie sa recunosc ca acest rolisor, limitat si destul de liniar, a prins-o foarte bine, iar Minaj s-a descurcat neasteptat de bine, livrand replici destul de amuzante cu o seriozitate incredibila.

Nikolaj Coster-Waldau, insa, cunoscut publicului din multe alte filme si seriale (Mama, Game of Thrones, ca sa enumer doar cateva), m-a uimit prin naturaletea prin care a servit umorul intr-un film care parea sa aiba lacune grave la capitolul asta. Transformarea sa din parinte grijuliu si cavaler al luminii (just kidding!) intr-un sot afemeiat care mai si fraudeaza oameni este nu neaparat spectaculoasa, cat bine venita. Nenea asta demonstreaza ca e un actor bunicel si ca merita urmarit, iar pe mine asta ma bucura.

Per total, The Other Woman nu e chiar atat de rau, dar nici grozav nu poate fi. Oricat s-ar chinui o distributie talentata si dedicata sa ridice acest scenariu, cel mult mediocru, lucrul asta este practic imposibil. Ramane doar sa te bucuri de replici sporadice si de carisma actorilor, pentru o seara fara prea multe pretentii.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu