X-Men: Days of Future Past

Postat in Reviewuri de - mai 26, 2014
X-Men: Days of Future Past

X-Men: Days of Future Past, vai, cat te-am asteptat! Mania mea cu X-Men a inceput prin adolescenta, gratie vizionarii filmelor de atunci, dar si a vizionarii seriei X-Men Evolution, care va ramane pe vecie preferata mea in materie de mutanti (cred).

X-Men: Days of Future Past este unul dintre putinele filme la care m-am dus blank, tabula rasa, pentru ca voiam ca bucuria sa nu-mi fie stricata (fara spoilere si pentru reviewer, asadeci), asa ca m-am prezentat in sala de cinema, doar eu cu biletul. De aici lucrurile au luat-o la vale… In sus. Intelegeti voi.

Inca sunt sub euforia filmului, asa ca pentru mine a fost un amalgam de hinturi si trimiteri, unele mai obscure, altele mai cunoscute (The Matrix, Star Trek), si sunt convinsa ca ar trebui sa mai vad filmul de inca o mie de ori ca sa fie totul foarte bine asezat. Timpul, insa, nu-mi permite, dar va promit, celor care aveti in plan sa vedeti filmul, ca este cel mai bun din serie – pana acum.

Familiarizata doar cu cateva dintre posterele promotionale, nu am reusit sa imi dau seama exact de importanta personajelor, dar trebuie sa va recunosc faptul ca rezultatul final este spectaculos. Doi Charles si doi Erik, amandoi captivanti, intensi, neiertatori, prinsi in tot felul de conspiratii si razboaie ascunse…

Doi Charles si doi Erik, amandoi razbunatori, ranchiunosi, dezmagiti, fara speranta, dar totusi plini de ea, oameni care se lupta din iubire pentru idealuri, oameni care fac sacrificii, oameni care sunt supusi erorii. Razboiul dintre acesti doi titani nu se va termina niciodata, sper, pentru ca armata nerzilor va fi mereu in nevoie de energia lor atotcuprinzatoare.

Pe de o parte, este James McAvoy (despre care ar fi cazul sa recunosc faptul ca deja I’m crushing on him hard, in caz ca nu v-ati prins) este tanar, doborat de amintiri, de durere, intr-un dezechilibru total, marcat de suferinte trecute, de vicii prezente si de amenintari viitoare.

De cealalta parte, eternul Patrick Stewart, calm si compus, intotdeauna ingrijorat de ceilalti, de mutanti, de oameni, de Erik si de Mystique, un om care este, practic, simbolul statorniciei si stabilitatii, ce duce pe umerii sai greaua povara de a le arata celorlati unde gresesc si ce pot face mai bine.

Pe de o parte, Michael Fassbender, in ceea ce este, probabil, prima data cand am apreciat precizia sa actor, atitudinea sa taioasa, distanta, puterea sa bruta, cruzimea sa, dar si suferinta care l-a marcat.

De cealalta parte, Ian McKellen a fost un Magneto intelept, care si-a acceptat erorile, care si-a cerut iertarea si a si obtinut-o. Melodia pe care Magneto isi face de cap este una dintre piesele mele preferate, are o gravitate, o brutalitate si o disperare pe care numai un om care a trecut prin ce-a trecut Erik le poate avea.

Wolverine (Hugh Jackman) este aici sa salveze situatia. Titularul transportor catre zilele trecute, Wolverine e putin utilizat, in ciuda pozitiei din credits, dar cand apare pe ecran se simte faptul ca actor a inceput sa devina din in ce mai confortabil cu rolul. Jackman a inceput sa devina foarte natural in interpretarea bestiei cu suflet, dar sa vedem pentru cat timp, tinand cont de faptul ca el, spre deosebire de celebrul mutant, imbatraneste.

Mystique, oh, Mystique! Cand eram in adolescenta ma fascina si intr-un fel mi-era rusine de cat de mult imi placea de ea, dar Jennifer Lawrence a adus ceva in plus personajului, ceva care ii lipsea. Mystique din seria noua are un tel, un plan, o frica, o pasiune, e umana, si crede in oameni, si greseste, si e lovita, dar se ridica mereu inapoi. Jennifer Lawrence aduce o sensibilitate profunda personajului, dar si o paleta de emotii care greu puteau fi banuite ca ar apartine Zeitei Schimbarii.

Beast (Nicholas Hoult) este tot baiatul acela usor timid, foarte inteligent, dar foarte loial, si imi place mult ca i-au dat un rol mai important, pentru ca actorului i se potriveste foarte bine personajul. Beast este unul dintre mutantii mei preferati, si imi place timiditatea pe care Hoult i-o insufla. Pentru doua secunde, pe ecran a aparut si Kelsey Grammer, un Beast din viitor, la fel de calculat si simpatic ca in anul 2000.

Ma asteptam ca Bolivar Trask (Peter Dinklage) sa aiba o prezenta mai accentuata si sa fie un personaj mai solid, mai ales vazand ca a avut parte de un poster promotional doar pentru el, dar se pare ca e doar the generic bad guy, fara explicatiile si profunzimea pe care le-ar fi meritat.

Noroc cu Kitty Pryde (Ellen Page), un alt mutant preferat de-al meu, dar si cu Bobby Drake / Iceman (Shawn Ashmore), mai batran, mai intelept si cu barba. Quicksilver (Evan Peters) isi face aparitia, si e foarte bine construit ca personaj, dar si foarte bine utilizat, chiar si in putinul timp pe care il are pe ecran. Ah, si sa nu uitam de Storm (Halle Berry), care s-a tuns mai scurt, dar cam atat, si nici de Rogue (Anna Paquin), foarte promovata in reclame, dar prezenta pe ecran pentru vreo doua milisecunde.

Havok (Lucas Till) revine si el, pentru cateva momente, dar aparitia sa este total uitata in ultimele clipe din film – no spoilers!

X-Men: Days of Future Past este superb. Din punct de vedere estetic, din punct de vedere al povestii, din punct de vedere al actorilor, din punct de vedere al muzicii, you name it! Bryan Singer s-a intors, si doveste ca bine a facut. Cel mai nou film despre mutantii nostri preferati este congruent, stabil, unitar, fantastic, amuzant, dramatic, tragic, plin de speranta, violent si crud, si nu face nicio clipa rabat de la calitatea emotiilor pe care le induce. Am plans, am ras, m-am enervat in sala, iar asta spune multe, pentru ca am rezonat cu publicul de acolo, si fiecare persoana a fost investita in povestea de pe ecran.

X-Men: Days of Future Past are puterea de a prinde spectatorul cu efectele, dar il transforma in urmaritor fidel cu o poveste spectaculoasa care nu tine cont de trecerea timpului.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu